Seminar de comunicare
În zilele de 1 și 2 martie, parohia noastră a primit vizita pr. protos. Athanasie Ulea, medic psihiatru și psihoterapeut.
Sâmbătă, 1 martie, Părintele Athanasie a condus un seminar despre gestionarea emoțiilor pentru o comunicare eficientă, cu titlul "Mâniați-vă, dar nu greșiți!". De această dată, au participat 8 membri ai parohiei noastre, toți fiind la a doua participare. Astfel, cele 3 ore și jumătate de seminar s-au concentrat mai mult pe întrebări concrete și problematizări.
Prin dragostea unor voluntari, am putut organiza în paralel activități cu cei mici, pentru ca cei mari să poată participa în liniște la seminar.
Le mulțumim tuturor celor care au ajutat în orice fel la organizarea, desfășurarea și curățenia înainte, în timpul și după finalizarea evenimentului.
În continuare, sâmbătă, am săvârșit împreună Taina Sfântului Maslu urmată de un cuvânt de învățătură pe tema postului care urmează să înceapă anul acesta în ziua de 3 martie. A început prin a prezenta o scurtă istorie liturgică a Tainei Sfântului Maslu, ca taină de vindecare și schimbare a omului interior. Postul Mare este de asemenea o perioadă de schimbare lăuntrică, de vindecare, pe care o obținem și prin rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, cerând lui Dumnezeu să ne elibereze de unele duhuri rele, și de a obține alte duhuri bune, pentru a le pune în practică față de propria persoană și de aproapele.
Duminică, Părintele Athanasie a săvârșit Sfânta Liturghie. În cuvântul de învățătură a tratat despre scopul catehetic al postului. Prin citiri și rugăciuni, îl descoperim pe Dumnezeu, dar în post ne descoperim și pe noi înșine pentru că stringența postului ne pune în situația de a ne manifesta în condiții extreme sau neobișnuite. Astfel, postul este o ocazie de a ne pune la încercare adevărata noastră stare. Folosul postului nu este niciodată o listă de fapte bune, ci postul trebuie să ne schimbe la nivel ființial.
Seminarul în particular cât și întregul eveniment în general s-au bucurat de apreciere în unanimitate.
Sunt convins că atâta timp cât nu am ajuns la maturitatea dragostei noastre, după modelul Sfintei Treimi, cu toții avem nevoie de metode și tehnici prin care să avansăm, pentru că numai în ceea ce lucrăm putem să creștem după dictonul "ce faci te face". Iar mai apoi, având dragoste deplină, lucrarea faptelor să se facă "de la sine", fără a mai avea nevoie de metode și tehnici.
Părintele Athanasie a răspuns cu dragoste la invitația de a reveni în mijlocul comunității noastre, pentru un nou seminar în luna octombrie 2025 pe o altă temă pe care o vom anunța în timp util. Părintele are în portofoliul sfinției sale deja mai multe oferte similare adaptate nevoilor duhovnicești ale românilor din diasporă, iar altele noi sunt în pregătire. Îi mulțumim Părintelui Athanasie pentru toată dragostea și disponibilitatea.
Seminarul face parte dintr-o serie de evenimente dedicate aniversării a 5 ani de la înființarea Parohiei ortodoxe române din Landkreis Böblingen.
A consemnat,
Pr. Dr. Ing. Ștefan Arghir