Pelerinaj la Mitropolie 06-07.03.2020

Ne propunem să creștem în Landkreis Böblingen ca o comunitate atât românească dar în primul rând creștin ortodoxă. Așa cum un copil nu poate crește în afara familiei, nici noi nu putem crește fără familia duhovnicească, Biserica, având drept cap pe Hristos, fiind încălzită și hrănită de Duhul Sfânt și ținută de Dumnezeu Tatăl. Cum însă după ce a viețuit în trup o perioadă cu noi, Hristos s-a înălțat înapoi la Tatăl, în vremurile ce au urmat, creștinii s-au strâns în jurul episcopului, ca arhiereu și reprezentant văzut al lui Hristos. Dacă ne gândim că în ierarhia preoției sacramentale, avem diaconi, preoți și episcopi, peste aceștia din urmă harul se odihnește în cea mai mare măsură. De aceea, ne propunem să păstrăm o relație cât mai strânsă cu episcopul nostru, să luăm de la el binecuvântare și să îl rugăm să ne poarte mereu în rugăciune, ca cel ce ne este cel mai accesibil înalt rugător pentru noi.
Pentru rugăciunile sfinților părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește și ne mântuiește pe noi!