Paște 2022

Dragii noștri,

Cu ocazia Paștelui Domnului în anul 2022, vom sluji sâmbătă, 23 aprilie, Slujba Învierii, începând cu ora 19:00. La această slujbă nu ne împărtășim.

A doua zi, duminică, 24 aprilie vom sluji Liturghia de Paște începând cu ora 09:30. Cu această Liturghie marcăm sfârșitul postului.

În biserică nu vom aprinde lumânări. Veți putea lua lumină pentru acasă la plecare.

Pentru a participa nu este nevoie de înscriere prealabilă, însă din cauza spațiului limitat, vă recomandăm să veniți la biserică din timp. Cei care vor întârzia, sau nu pot ajunge de la început, sau vin la biserică numai pentru lumină și Paște, vor putea să primească lumină și Paște de la o masă amenajată special în fața bisericii. Veți putea lua lumină și Paște pe tot parcursul slujbelor, adică sâmbătă între 19-21 și duminică între 9:30-12:30.

Biserica noastră nu dispune de parcare proprie. Dacă veniți cu mașina și nu găsiți un loc pe străzile din jurul bisericii, vă recomandăm să parcați în parcările spațiilor comerciale din Schwert Straße. De acolo, ajungeți pe jos până la biserică în aproximativ 7 minute.

Sursa: Google Maps

 

Cu bucurie,

Pr. Ștefan