Orientare în biserică
Această pagină vine în ajutorul celor care fac parte de curând din comunitatea noastră.
Vom completa permanent această pagină pe măsură ce descoperim lucruri neclare, sau când modificăm unele detalii organizatorice. Așadar vă invităm să revizitați această pagină chiar dacă nu sunteți la prima participare la slujbele din comunitatea noastră.
- Exteriorul bisericii
- Intrarea în biserică
- Pangar
- Cum aduc darul meu la Sfântul Altar
- Unde aprind lumânări
- Unde aduc lucrurile pentru pomenire
- Unde este toaleta
- Taina Sfântului Maslu
Exteriorul bisericii
Intrarea în biserică se face din piața Hans Thoma Platz, 71065 Sindelfingen.
Intrarea în biserică
Pangarul
În partea stângă după ce intrați în biserică, găsiți pangarul. Aici găsiți lumânări, pomelnice plus alte formulare, cărți și altele. Pentru Liturghie, de aici puteți cumpăra lumânări, prescuri, vin; tot aici găsiți hârtie pentru pomelnice precum și pixuri. Puteți lua câteva formulare de pomelnic și acasă pentru a veni pregătiți data viitoare, aducând pomelnicul deja scris.
La pangar mai găsiți cărți, icoane și alte obiecte de cult.
Tot la pangar găsiți unele formulare, precum cererea pentru donație de tip Lastschrift și cererea de înscriere ca membru în parohie. Atenție: înscrierea în parohie nu costă nimic. Donațiile sunt absolut voluntare.
Lumânări
Lumânările pe care le cumpărați de la pangar le puteți aprinde la lumânărarul organizat în partea din față dreapta a bisericii.
Pomelnice la Altar
La pangar găsiți formularul de pomelnic, împreună cu instrumente de scris pentru a putea completa numele celor dragi pentru care ne rugăm. Desigur că puteți folosi și alte formulare, sau hârtii albe. Este însă bine să respectați așezarea cu cei vii pe partea stângă, iar cei adormiți pe partea dreaptă. Dacă vă scrieți pomelnicul pe o hârtie albă, notați în partea de sus deasupra coloanei vii și respectiv adormiți.
Dacă la Liturghie, în aceeași zi ați pregătit pentru parastas, scrieți deasupra coloanei cu cei adormiți „Parastas”. Așa nu va mai fi nevoie să mai scrieți un al doilea pomelnic separat pentru parastas. Preotul va știi să păstreze pomelnicul adus la Sfântul Altar și să îl utilizeze și la slujba parastasului.
La fel și pentru prinoase și rugăciuni de mulțumire, notați pe pomelnic, la vii, „prinoase” sau „mulțumire”.
Alternativ, puteți pune un pomelnic separat pe masa pentru parastas și prinoase.
Pe lângă pomelnic, mai puteți aduce la Sfântul Altar prescuri, vin, lumânări, tămâie.
Darurile le veți aduce la Sfântul Altar, în partea din față stânga, ca în imaginea de mai jos. Veți primi binecuvântare de la preotul slujitor.
Lumânările mari le duceți la Altar, lumânările mici le veți aprinde apoi la lumânărar.
Vă rugăm să aveți înțelegere că preotul nu va mai putea să preia personal darurile dumneavoastră odata ce a început slujba. În acest caz, lăsați darurile dumneavoastră celor care sunt rânduiți să ajute în Altar.
Ar fi de preferat să aduceți darurile dumneavoastră până la momentul ieșirii cu Cinstitele Daruri. Din motive ce țin de structura Sfintei Liturghii, pomelnicele primite după acest moment vor fi pomenite la proscomidiar abia săptămâna următoare. Însă cu siguranță vor fi pomenite și ele.
Dacă știți că în duminica următoare nu veți putea ajunge la timp, puteți lăsa pomelnicul dumneavoastră și dinainte.
Toaletă
Accesul la toaletă se va face prin exteriorul bisericii.
Toaleta este imediat în partea dreaptă.
Pomeniri și prinoase
Pentru parastase, veți pune lucrurile aduse pe masa așezată imediat la intrarea bisericii în partea dreaptă. Lucrurile necesare și detalii despre slujba parastasului găsiți pe această pagină.
Formular pentru pomelnic, lumânări și vin găsiți la pangar.
Este indicat să veniți de la începutul slujbei și să duceți pomelnicul pentru parastas la Sfântul Altar.
Într-o zi de duminică, pomenirea se va face la finalul Liturghiei.
Taina Sfântului Maslu
Pentru Taina Sfântului Maslu aduceți ulei de măsline. Când ajungeți la biserică, înainte de începerea slujbei, găsiți hârtie pentru pomelnic la pangar. Îl completați cu cei vii, în special cu cei bolnavi. Puteți cumpără de la pangar și lumânări. Pomelnicul împreună cu uleiul de măsline le aduceți și le puneți pe masa din față.