Hram 2020
În data de 26 septembrie, parohia noastră l-a sărbătorit pe Sfântul Apostol și Evenghelist Ioan Teologul, ocrotitorul nostru. În același timp, parohia noastră sărbătorește un an de la prima slujbă în actuala biserică oficiată în data de 21 septembrie 2019.
Ne-am bucurat să îl avem în mijlocul nostru încă de vineri 25 septembrie pe Înalt Preasfințitul părintele nostru Serafim, aflat la prima vizită în parohia nou înființată. Înalt Preasfințitul părinte a oficiat Taina Sfântului Maslu de obște la care au participat aproximativ 30 de credincioși. În cuvântul de învățătură, a menționat despre boala ca rezultat al neascultării de legea naturală, după dictonul: „Dumnezeu iartă mereu, omul iartă câteodată, însă natura nu iartă niciodată.” A făcut un apel la credincioși să îl susțină în continuare pe preotul paroh care a înființat parohia cu un an în urma pentru a crește sănătos. A menționat în acest context că o parohie trebuie să se construiască în oameni înainte de a începe să construiască o biserică sau să cumpere una. În final, am avut deosebita plăcere de a putea sfinți împreună o frumoasă icoană a Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan, donată de o familie din parohie, pentru a fi expusă permanent, ca icoană de hram.