Predică la datornicul nemilostiv

Zis-a Domnul pilda aceasta: Asemănatu-s-a Împărăția Cerurilor omului împărat care a hotărât să facă socoteala cu slugile sale. Și, începând să facă socoteala, i s-a adus un datornic cu zece mii de talanți. Dar, neavând el cu ce să plătească, stăpânul său a poruncit să fie vândut el și femeia lui și copiii și toate câte are, ca să se plătească datoria. Deci, căzându-i în genunchi, sluga aceea i se închina, zicând: Stăpâne, îngăduiește-mă și-ți voi plăti ție tot! Iar stăpânul slugii aceleia, milostivindu-se de el, i-a dat drumul și i-a iertat și datoria. Dar, ieșind, sluga aceea a găsit pe unul dintre cei ce slujeau cu el și care-i datora o sută de dinari. Și, punând mâna pe el, îl sugruma, zicând: Plătește-mi ce ești dator! Deci, căzând cel ce era slugă ca și el, îl ruga zicând: Mai îngăduiește-mă și îți voi plăti! Iar el nu voia, ci, mergând, l-a aruncat în închisoare până ce va plăti datoria. Iar celelalte slugi, văzând cele petrecute, s-au întristat foarte mult și, venind, au spus stăpânului toate cele întâmplate. Atunci, chemându-l stăpânul său îi zise: Slugă vicleană, toată datoria aceea ți-am iertat-o, fiindcă m-ai rugat. Nu se cădea, oare, ca și tu să ai milă de cel împreună slugă cu tine, precum și eu am avut milă de tine? Și, mâniindu-se stăpânul lui, l-a dat pe mâna chinuitorilor până ce-i va plăti toată datoria. Tot așa și Tatăl Meu cel ceresc vă va face vouă, dacă fiecare dintre voi nu va ierta greșelile fratelui său, din toată inima. (Matei 18, 23-35)

Dragii mei, după cum am mai auzit, natura nu iartă niciodată, omul iartă câteodată, numai Dumnezeu iartă mereu.

Însă omul este chemat să învețe să facă milă, auzim în evanghelia de astăzi (Matei 18, 23-35): "Nu trebuia oare ca și tu să ai milă de cel ce este slugă împreună cu tine, așa cum am avut eu milă de tine?" (Matei 18, 33). Omul este chemat să facă milă deplină, după modelul lui Dumnezeu.

Mila poate părea nebunie în fața dreptății omului. În pilda lucrătorilor viei, stăpânul viei răsplătește celui care a muncit o oră la fel ca celui care a muncit toată ziua. Și fiind chestionat de dreptatea omenească răspunde: "Prietene, nu-ți fac nedreptate. Oare nu te-ai învoit cu mine un dinar? la ce este al tău și pleacă. Voiesc să dau acestuia de pe urmă ca și ție. Au nu mi se cuvine mie să fac ce voiesc cu ale mele? Sau ochiul tău este rău, pentru că eu sunt bun?” (Matei. 20, 1-15). Iar ochiul aici este numai un simbol pentru suflet. Așadar cine gândește numai după dreptate nu este încă bun așa cum numai Dumnezeu este Bun.

Iar dacă omul va învăța să fie milostiv ca Dumnezeu, atunci și natura va fi iarăși milostivă cu omul din mila lui Dumnezeu. Înainte de căderea omului, toate natura îi oferea omului roadele cu dragoste, atât cât avea acesta nevoie, nu după cât de drept a lucrat pământul. Numai după cădere omul a auzit "Blestemat va fi pământul din pricina ta. În dureri te vei hrăni din el în toate zilele vieții tale! Spini și pălămidă îți va rodi, și tu cu iarba câmpului te vei hrăni. Întru sudoarea feței tale îți vei mânca pâinea, până te vei întoarce în pământul din care ești luat" (Facere 3, 17-19)

De atunci, lumea fizică este măcinată de entropie. Construim case care se dărâmă, construim drumuri care apoi trebuie reparate, ducem mașinile la inspecție la fiecare doi ani, cumpărăm haine care trebuie cusute, și mai devreme sau mai târziu și noi, oamenii avem nevoie de „reparații”. Toate lucrurile în această lume se descompun. Toată materia organizată tinde spre dezorganizare. Singură mila este cea care compune, care creează valoare. 

„Mila și judecata dreaptă, de se află împreună într-un suflet, sunt asemenea unui orb care se închină Iui Dumnezeu și idolilor în același locaș”, spunea Sfântul Isaac Sirul. Prin judecata dreapta, desemnează aici gândul extrem, numai după dreptate. Gândul obsedat de dreptate este aproape diavolesc.

Constatăm că în societatea actuală, omul caută și prețuiește excesiv eficiența. Angajații unei companii își măsoară puterile cu inteligența artificială. Efectele muncii se cuantifică după rezultatul economic. Alți indicatori, precum mulțumirea, liniștea, dragostea sunt mai greu de măsurat și beneficiul economic al acestora este numai secundar.

Fără Dumnezeu, lumea ajunge să denatureze până și mila. Vom menționa numai două exemple. Primul este mila ca dependența de suferința celuilalt. Oameni care îngrijesc alți oameni și uită să se mai îngrijească pe ei. Astfel de cazuri nu evoluează bine pentru nimeni. Dumnezeu ne-a lăsat poruncă să îl iubim pe celălalt așa cum ne iubim pe noi, să ne purtăm sarcinile unii altora, dar nu să ne identificăm noi cu suferința altuia.

Al doilea, mila interesată. De cele mai multe ori arătăm milă pentru a obține recunoașterea celorlalți, cel puțin a celui care este receptorul actului milostiv. Chiar dacă nu ne dăm seama, nevoia de relaționare este proprie omului. Conform celor mai recente studii în domeniu (Self Determination Theory), toți oamenii au trei nevoi psihologice de bază: autonomia, competența și relaționarea. De aceea, omul arată milă, fără să își dea seama, din nevoia de recunoaștere. Numai Dumnezeu este cel care nu are nevoi, numai El este bun fără constrângeri, fără să aibă nevoie să fie milostiv.

Așadar, Dumnezeu dorește să ne învețe mila, și tot de la El învățăm mila, pentru că El este singur Bun și lui I se cuvine slava, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor, amin.

24.08.2025

Pr. Ștefan Arghir