Întâlniri cu tinerii
Pe 23 ianuarie 2022 am anunțat înființarea unui grup de tineri ai parohiei noastre. Ne propunem să ne apropiem mai mult de Unul Dumnezeu, dar și unul de altul.
Ca primă acțiune în acest context, vom înființa un grup de discuții. Apoi vom demara o întâlnire săptămânală cu tinerii, la început online. Vom pune întrebări și vom încercă să răspundem împreună, cu și fără o temă dată.
Am stabilit că ne vom întâlni joia de la ora 18:30, cât putem de des. Desigur, știm că tinerii sunt foarte ocupați așa că dacă o dată sau de câteva ori nu puteți participa, vă vom simți lipsa dar nu vom pune absențe.
Notăm că tineri sunt toți cei care încă își mai pun întrebări, indiferent de vârstă. De aceea, vă așteptăm pe toți care doriți să vă alăturați, începând cu 16 ani și fără limită superioară de vârstă. Pentru aceasta, cel mai ușor trimiteți un mesaj pe numărul de telefon de la contact, sau luați legătura cu ceilalți tineri.
Vă așteptăm alături de noi.